marți, 10 decembrie 2013

50.000 reţete Petit Chef

Nu sunt -în general- adeptul cărţilor de bucate şi a site-urilor pentru gătit. De ce? Fiindcă majoritatea reţetelor sunt nişte porcării odioase, ori sunt copiate de pe un site pe altul sau conţin ingrediente pentru fandosiţi, ingrediente ce nu se găsesc la îndemâna şi buzunarul oricui. Răsfoind prin Google Play după ceva aplicaţii pentru review, am zis să încerc şi cele 50.000 reţete Petit Chef, după modelul 1.000 de cărţi pe care trebuie să le citeşti înainte de a muri. În fapt, aplicaţia facilitează accesul la site-ul PetitChef, site care -fie vorba între noi- nu e o idee românească, ci le aparţine francezilor. În fine... Aplicaţia e destul de folositoare, cu minusurile specificate mai jos.Dacă te numeri printre cei pasionaţi de gătit şi ai un Android, poate fi o opţiune.

Ce mi-a plăcut:
- foarte-foarte multe reţete
- meniul zilei (îţi pot veni astfel unele idei când eşti în pană de inspiraţie)
- imagini şi explicaţii la majoritatea reţetelor
- poţi căuta după un anumit ingredient sau după felul de mâncare: antreu, fel principal sau desert
- cartea mea de bucate (secţiunea favourites) unde îţi salvezi reţetele pentru mai târziu

Ce nu mi-a plăcut
- reclame enervante
- ai nevoie de cont
- la căutare nu ai opţiunea să bifezi doar mâncare de post/vegetariană
- nu funcţionează decât cu o legătură la net
- nu ai posibilitatea să salvezi reţetele offline şi nici să dai share
- când adaugi reţete la favorite, nu devin vizibile decât după ce ieşi şi intri iar în aplicaţie

Verdict: 4 stele (pentru varietatea reţetelor modul de căutare)

Versiune: 1.3.3
Dimensiune: 1 MB
Update: 18 noiembrie 2013

luni, 9 decembrie 2013

Zedge

Zedge e versiunea pentru Android a celebrului site omonim. Ce ştie face? Îţi facilitează accesul la conţinut media pentru telefonul tău: imagini de fundal, live wallpapers, tonuri de apel şi notificări, plus jocuri. Evident, necesită conexiune la net. Are secţiune pentru conţinutul deja descărcat dar şi favorite (listate tot pe categorii). În concluzie, dacă vreţi să vă cosmetizaţi telefonul, nu mai are rost să căutaţi în altă parte.

Ce mi-a plăcut
- tone de (live)wallpapers, ringtone-uri, tonuri de notificări şi... jocuri sortate pe categorii
- posibilitatea de a asculta un ringtone/alarmă înainte de download
- se poate seta direct din aplicaţie un wallpaper sau ringtone

Ce nu mi-a plăcut:
- dacă muţi din folderul aplicaţiei conţinutul descărcat, NU-l mai afişează ca descărcat în secţiunea download
- nu poţi face upload de conţinut decât dacă ai cont la ei (dar pentru consumatorii de conţinut asta nu e nicio problemă)
- funcţia share timite doar link-ul spre conţinut, NU şi conţinutul
- reclame
- mulţi utilizatori se plâng că aplicaţia nu mai funcţionează după ultima actualizare (eu am o versiune mai veche 3.5 şi nu 4.0 cât e actuala)

Verdict: 5 stele 
Versiune: 4.0 
Dimensiune: 4.4 MB
Update: 5 decembrie 2013
Download link: Zedge

duminică, 8 decembrie 2013

Xinaxar Widget

Xinaxar Widget se vrea a fi un sinaxar, dar nu reuşeşte decât în mică măsură. În primul rând numele e scris greşit (probabil din 2 motive: dorinţa de a fi găsit mai uşor în motoarele de căutare sau de a da o notă hi-tech aplicaţiei). În afară de o listă de sfinţi nu prea are ce să ofere. Detaliez mai jos ce şi cum...

Ce mi-a plăcut:
- lista sfinţilor e mai consistentă decât în cazul Calendarului Ortodox
- poţi alege o anumită dată din calendar
- de la o zi la alta se trece prin slide

Ce nu mi-a plăcut
- deşi se laudă că este un widget, eu nu îl regăsesc în listă pe telefonul meu
- termenul Xinaxar e scris greşit
- numele nu pot fi aranjate alfabetic dar nici după popoarele ortodoxe sau regiunile de unde provin ei (eh, asta ar fi însemnat ceva muncă de documentare)
- accesarea funcţiei caută despre generează crash (de fiecare dată)
- m-aş fi aşteptat să am mai multe informaţii (eventual o iconiţă) despre viaţa fiecărui sfânt trecut aici (probabil funcţia caută despre ar fi responsabilă cu asta)
- lipsa funcţiei de căutare în baza de date
- lipsa share (cu excepţia funcţiei adaugă în calendar)

Verdict: 2 stele

Versiune: în fucncţie de dispozitiv
Dimensiune: în fucncţie de dispozitiv
Update: 28 ianuarie 2012
Download link: Xinaxar Widget

sâmbătă, 7 decembrie 2013

Phone Genie

Cine e pasionat de telefoane mobile şi n-a auzit de GSM Arena n-are nicio scuză. Pentru cei care NU cunosc despre ce-i vorba, trebuie să ştiţi că aici găsiţi specificaţii, ştiri, reviews la cam toate telefoanele (trecute, prezente şi preconizate spre lansare) organizate într-un mod comprehensiv şi util. Iar Phone Genie - dspre care va fi review-ul ăsta - e o aplicaţie gândită să aducă pe device-ul tău datele esenţiale despre un anumit tip de telefon, FĂRĂ a încărca initil tot site-ul GSM Arena. (opţiune utilă celor care au puţini MB incluşi în abonament). Există şi posibilitatea (UTILĂ) de a compara 2 telefoane în cazul în care eşti în căutarea unui noi "jucării" şi nu ştii între care să optezi; iar consultanţii magazinelor de profil nu fac decât să îţi citească de pe etichete ca nişte papagali. Ştiu că mai există şi alte programe similare, DAR acelea nu fac decât să afişeze întreg site-ul GSM Arena ca într-un frame.

Ce mi-a plăcut:
- ajută la minimizarea traficului de date
- în modul compare ecranul se mută în mod landscape (chiar dacă tu nu ai activată opţiunea asta)
- salt facil (de tip html anchor) la anumite grupe de date (general, body, display, sound, memory, data, camera, features, battery, misc)
Ce nu mi-a plăcut:
- îi lipseşte modul/salvarea offline; sau măcar favourites
- la share trimite numia link-ul către GSM Arena (putea genera un pdf sau un CSV cu toate datele)
- e cam plină de reclame

Verdict: 4 stele 

Versiune: 1.21
Dimensiune: 679 k
Update: 5 decembrie 2013
Download link: Phone Genie

vineri, 6 decembrie 2013

Radaee PDF Reader


Scriu reviwe-ul acest cu gândul în special la cei care cred că pentru a vizualiza PDF-uri e musi-musai să instalezi Adobe Reader. Fraţilor, există variante muuuult mai bune. De exemplu Radaee PDF Reader. E un program mai complex şi mai bine gândit decât produsul celor de la Adobe. Plus că au exist cazuri când n-am reuşit să deschid PDF-uri cu Adobe. Aşa că m-am orientat în altă parte. Şi dacă mai vreţi încă un motiv pentru care l-am ales: nu-mi plac softurile corporatiste şi vreau să fiu diferit faţă de mainstream. Dixit!


Ce mi-a plăcut: 
- mai multe opţiuni decât Adobe Reader
- file explorer integrat (cu posibilitatea de a-ţi afişa toate pdf-urile din device)
- permite blocarea scroll'ului orizontal
- se mişcă repede şi fluent
- night mode (scris alb pe negru)
- nu lasă ecranul să intre în standby (keep screen awake)

Ce nu mi-a plăcut
- se mai putea lucra puţin la designul file explorer-ului integrat

Verdict: 5 stele

Versiune: 5.1.0
Dimensiune: 5.2 MB
Update: 29 noiembrie 2013
Download link: Radaee PDF Reader

joi, 5 decembrie 2013

FidMe

Dacă vă stă umflat portofelul (dar nu aveţi prea mulţi bani în el) atunci sigur e de la grămada de carduri de fidelitate. Da, alea pe care toate marile magazine vi le vâră pe gât ca să vă facă să mai treceţi (şi, evident, să cumpăraţi) pe la ei. Din câte ştiu eu, tradiţia cardurilor-client a fost adusă în România de METRO. Îmi aduc aminte cât de greu se obţinea atunci un astfel de card. Acum cam toate magazinele îţi dau. Ce legătură au toate astea cu aplicaţiile pentru android? Simplu! FidMe este unul dintre acele programe în care poţi introduce toate datele cardurilor-client, subţiind astfel considerabil portofelul.
E făcut ne nişe francezi şi asta se reflectă negativ în numărul mic de carduri-şablon pentru România (Cora, Selgros, HelpNET, Sensiblu etc). Dar nu intraţi în panică. Există posibilitatea de a încropi propriul card (alegere fundal, nume, cod de bare, etc). În versiunea test (fără să fiţi nevoiţi să vă faceţi cont) se pot adăuga maximum 5 carduri. 
Există şi o secţiune Stamp Cards (un fel de la 5 spălări auto a veţi una gratis) DAR încă nu există oferte introduse pentru România.
Încă nu l-am folosit in real life, DAR mi-ar face o reală plăcere să îi văd mutra a vânzătoarei de la Profi Market când îi dau ecranul telefonului la scanat...

Ce mi-a plăcut:
- ideea în sine a aplicaţiei de a înlocui cardurile-client
- se poate adăuga un card nou prin simpla scanare/fotografiere a celui fizic
- posibilitatea conceperii mai multor tipuri de card: bar code, 2D code (QR) sau customer code
- la deschiderea unuia dintre carduri, ecranul telefonului ajunge la iluminare maximă (indiferent de ce setări aveţi) pentru ca cititorul de coduri de la casă să vă poată vedea cu uşurinţă datele

Ce nu mi-a plăcut:
- necesită cont pe site pentru a putea introduce mai mult de 5 carduri
- oferte zero la StampCards
- prea puţine magazine din România
- dimensiune cam mare pentru ce ştie să facă.

Verdict: 3 stele

Versiune: 4.4.1
Dimensiune: 6.9MB
Update: 2 octombrie 2013
Download link: FidMe

miercuri, 4 decembrie 2013

Telport

Telport e utilă când nu eşti sigur/nu ştii dacă un număr de telefon din România (fix sau mobil) este portat. Aplicaţia se conectează la site-ul ANCOM (evident, necesită net pentru asta) şi... GATA! ("now you know... how it's made")
La numerele de telefon fixe are specificaţia Geo.

Ce mi-a plăcut:
- design simplu, elegant şi minimalist
- informaţii utile

Ce nu mi-a plăcut:
- lipseşte/nu se salvează istoricul căutărilor

Verdict: 4 stele 
Versiune: 1.2
Dimensiune: 216 k
Update: 21 octombrie 2012
Download link: Telport

marți, 3 decembrie 2013

Lukoil Assist

Lukoil Assist e o aplicaţie gândită de cei de la LUKoil pentru clienţii lor, şi nu numai. Oferă informaţii referitoare la staţii de carburanţi (inclusiv plasarea lor pe Google Maps), preţuri benzină/motorină, diverse promoţii şi Club Lukoil (verifici câte puncte ai acumulat & îţi arată istoricul ultimelor trei alimentări). De asemenea, mai are o funcţie utilă: preţ minim pentru un anumit tip de carburant în apropiere (dar necesită aflarea locaţiei tale).
Ce mi-a plăcut:
- oferă informaţii despre preţul carburanţilor, stând comod acasă
- informaţii despre punctele de fidelitate acumulate, precum şi promoţiile/campaniile curente

Ce nu mi-a plăcut:
- porneşte o dată cu sistemul de operare
- în plus, chiar dacă ai ieşit din aplicaţie, ea rămâne în continuare deschisă, rulând în fundal (aberant!)
- în casuţa de search scrisul e ilizibil (alb pe fond alb)
- pachet de instalare destul de mare pentru ce oferă
- se mai poate lucra la funcţionalitate şi design

Verdict: 2 stele

Versiune: 1.0.5
Dimensiune: 3.2 MB
Update: 10 noiembrie 2013
Download link: Lukoil Assist

luni, 2 decembrie 2013

My Data

Există uneori situaţii când List Master-ul nu poate face faţă cu succes cerinţelor unui utilizator mai pretenţios. Atunci intervine My Data, o aplicaţie de creare şi gestionare baze de date. "Jucăria" e poate cea mai minimalistă (dar şi robustă) aplicaţie de gen, unde informaţiile sunt stocate în format MiniSQL
Ştie să facă legături între tabele, iar ca tipuri de date introduse suportă: Text, Integer, Real, Picture, Check Box, Data, Timp şi... Numere de telefon. Poate fi o altfel de agendă telefonică? De ce nu?
Eu am folosit-o pentru gestionarea unor date referitoare la producătorii de anvelope auto (că tot trebuie să avem maşinile "încălţate" cu anvelope de iarnă).
Ce operaţii poţi face o dată ce ţi-ai structurat tabelele? Adăugarea de rânduri şi coloane. Un click lung pe capul unei coloane îţi aduce un meniu contextual: redenumire/ştergere. De asemenea, se pot rearanja în altă ordine coloanele folosind move to left/right, se poate schimba tipul de date de introduse în coloană, dar se şi pot (re)aranaja [sort column] în funcţie de mai multe criterii: crescător/descrescător şi data introducerii lor. Evident, există şi funcţia search.

Ce mi-a plăcut:
- dimensiune redusă şi design simplu
- funcţia de search se mişcă excelent
- back-up automat la ştergerea unui tabel
- import/export la date
- frecvenţa actualizărilor: chiar 2-3 într-o lună (arată că dezvoltatorul e cu adevărat interesat să aducă noi îmbunătăţiri)
- e una dintre aplicaţiile pentru care aş plăti (dacă ar fi cazul)

Ce nu mi-a plăcut:
-nu am nimic de reproşat

Verdict: 5 stele

Versiune: 3.3.9
Dimensiune: 430 k 
Update: 1 decembrie 2013 (ieri!)
Download link: My Data

duminică, 1 decembrie 2013

Simple Calendar Widget

Ce îţi rămâne de  făcut atunci când widgetul de la calendarul default al Androidului ţi se pare hidos şi neintuitiv? O primă opţiune ar fi să descarci o altă aplicaţie-calendar, şi astfel să ai două calendare. O altă opţiune (mai bună, zic eu) ar fi Simple Calendar Widget. Nu e o aplicaţie în adevăratul sens al cuvântului, ci, după cum îi spune şi numele, un widget ce se mulează perfect pe calendarul existent.
De ce ai instala widgetul ăsta? Pentru că: arată mult mai bine ca cel default, are background la care se poate seta gradul de transparentă şi, nu în ultimul rând, este foarte-foarte customizabil.
Un ultim cuvânt: dacă nu vă descurcaţi cu setările (deşi nu e mare lucru), puteţi arunca o privire şi la filmuleţul-tutorial făcut de developer.

Ce mi-a plăcut
- funcţionează cu aplicaţia implicită a Androidului => te scuteşte de a mai instala alte programe similare
- foarte customizabil (inclusiv skins Glossy, Sensitive rounded, Holo, Multi, SiMi Shadow)
- are funcţie de preview în setări (ochiul din dreapta sus)

Ce nu mi-a plăcut
- reclamele, prezente când eşti în setări (dar nu apar niciodată în widget)

Verdict: 5 stele

Versiune: 2.4.7
Dimensiune: 1.6 MB
Update: 19 septembrie 2013
Download link: Simple Calendar Widget

sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Calculator TVA

Calculator TVA e pentru cei care vor să calculeze rapid (şi des) un TVA sau o sumă totală a unui produs sau serviciu ce se cere trecut pe o factură. Poţi introduce suma în două moduri
- fără TVA, şi automat se mai adaugă cota
- cu TVA, şi atunci din rezultatul final se scad acele procente
Cam asta e tot. Aplicaţia nu mai are şi alte bling-bling-uri (în afară de nişte permisiuni înainte de instalare, permisiuni despre care voi scrie mai jos).

Ce mi-a plăcut:
- simplitatea designului (deşi puteau fi alese şi alte culori)
- cota TVA-ul se poate modifica şi rămâne la aceeaşi valoare la redeschiderea aplicaţiei

Ce nu mi-a plăcut:
- are nişte permisiuni de-a dreptul aberante: apeluri telefonice (?), locaţia exacta (?), comunicare în reţea (?) şi cireaşa de pe tort: lansare automată la pornirea sistemului (ultima se rezolvă cu utilitare specifice, evident pe un telefon care are root)
- cu toate că cere acces la net, nu există nicio posibilitate de share

Verdict: 3 stele (pentru permisiunile ciudate pe care le are)

Versiune: 1.1.0 
Dimensiune: 262 k 
Update: 5 septembrie 2012 
Download link: Calculator TVA

vineri, 29 noiembrie 2013

List Master

List Master nu şi-a luat numele degeaba. E într-adevăr o aplicaţie ce te ajută să faci n+1 liste. Să vedem la câte m-a dus pe mine capul: listă de invitaţi (ai casetă de check ca să bifezi câţi ţi-au confirmat că vin), listă de cumpărături (ai rubrică pentru preţ şi cantitate), "to do list" cu setarea pe baza unui cod de culori a priorităţilor, plus reminder (due date) care te anunţă când se apropie termenul limită (dacă e vorba de un proiect mai amplu, există şi poibilitatea de a creea sub-liste), reminder la facturi, dicţionare (se vede în screenshot - adaug cuvinte mai puţin uzuale când citesc ceva cu telefonul la îndemână), listă de locuri în care ai fost şi data aferentă (da, ai rubrici şi pentru asta). Dacă totuşi nu te satisfac câmpurile predefinite (details, price, location, quantity), mai ai la dispoziţie alte 6 perfect customizabile. De asemenea, datele introduse le poţi sorta în funcţie de mai multe criterii cumulate (inclusiv cele customizabile). Exemplu: sort by title, then by priority etc...
Şi ca să nu o lungim prea mult, scriu dar atât în concluzie: eu NU am găsit vreo listă care să nu poată fi pusă pe telefon, folosind aplicaţia asta.

Ce mi-a plăcut:
- poţi face orice fel de liste şi sub-liste
- check box
- sortarea se face (prin drag-drop) după foare-foarte multe criterii: title, details, priority, due date, price, location + cele 6 customizabile
- adăugare vocală (nu am testat, dar e interesant asa, ca idee)
- import şi export csv-uri
- suportă tone de date
- posibilitate de back-up şi share (pe mail)

Ce nu mi-a plăcut:
- poate interfaţa ce nu atât de spartană (eh, trebuia să scriu ceva şi aici)

Verdict: 5 stele 

Versiune: 2.2.0
Dimensiune: 427 k 
Update: 9 ianuarie 2012
Download link: List Master

joi, 28 noiembrie 2013

Rezultate Loto

Rezultate Loto e făcută pentru împătimiţii de Loto care întâmplător au şi smartphone/tabletă cu Android.
Pe lângă afişarea rezultatelor extragerilor 6/49, 5/40 şi Joker (cu istoricul aferent) mai are şi alte funcţii: generator de numere (atunci când simţi că nu ai inspiraţie), statistici frecvenţă numere (în procente, bazate pe istoricul extragerilor) şi numerele mele (introduci numerele şi verificare cu un singur click dacă ai câştigat)

Ce mi-a plăcut
- interfaţă simplă, elegantă, aerisită

- afiişarea istoricului extragerilor pentru toate cele 3 jocuri
- generator de numere
- posibilitatea de a-ţi verifica simplu propriile numere în secţiunea numerele mele


Ce nu mi-a plăcut
- la numerele mele verifică doar în rezultatele de la ultima extragere
- partea de sharing necesită îmbunătăţiri (nu ia nicio informaţie afişată în aplicaţie - trebuie introdus manual)

Verdict: 5 stele 

Versiune: 1.8
Dimensiune: 108 k
Update: 1 noiembrie 2013
Download link: Rezultate Loto

miercuri, 27 noiembrie 2013

Auto Kill All Processes

Oricărui utilizator de smartphone i s-a întâmplat să rămână la un moment fără memorie RAM. Tocmai de aceea există zeci şi zeci de aplicaţii care promit că optimizează sistemul. E adevărat că am testat câteva dintre ele dar nu am fost foarte încântat. Era complicat să tot intri prin setări şi să tot suprimi procese. Apoi am găsit aplicaţia Auto Kill All Processes  care cu singur click le aduce la tăcere pe toate. E adevărat că ulterior majoritatea proceselor-sistem repornesc automat (asta n-am prea înţeles-o de ce). Dar, oricum e şi asta o gură de oxigen. O să dau un exemplu: cu managerul de memorie integrat (cel de la Samsung) reuşesc să recuperez cam 120 MB, iar cu aplicaţia asta ceva mai mult: 150MB. Nu-i deloc rău. Dacă sunt atent să nu las să pornească şi alte procese inutile la start-up (cu o aplicaţie despre care voi scrie altă dată), eu zic că mă descurc binişor cu cele peste 200 de aplicaţii instalate şi cu cei 398 RAMi total disponibili.
Revenind la aplicaţia de faţă. Când o deschizi ai zece secunde să accesezi meniul principal, apăsând Skip and go to the main menu. Altminteri va ucide automat toate procesele. Dacă ai apucat să intri în setări, poţi indica ce procese să fie excluse de la suprimare şi, de asemenea, poţi program rularea automată, alegând ora şi ziua (zilele) din săptămână. Cam atât. Simplu şi eficient.
PS: Nu ştiu dacă are (sau nu) importanţă pentru funcţionalitatea aplicaţiei, dar telefonul meu e deja rootat.

Ce mi-a plăcut:
- utilizare printr-un simplu click (scurtătură pe ecranul home)

Ce nu mi-a plăcut:
- nicio îmbunătăţire de aproape trei ani

Verdict: 4 stele

Versiune: 3.1
Dimensiune: 117 k
Update: 21 ianuarie 2011
Download link: Auto Kill All Processes

marți, 26 noiembrie 2013

Signals

Signals nu e propriu zis o aplicaţie, ci o imensă colecţie de semne, coduri şi convenţii utilizate în diverse domenii: aviaţie, armată, poliţie dar şi comunicare şi amuzament. Să le luăm pe rând pe cele 25. Deşi nu sunt grupate pe categorii de interes, voi încerca să fac (măcar aici) puţină ordine...

1. Aviaţie/Marină
- Medevac codes - coduri de comunicare pentru echipele medicale de evacuare
- Air to Ground Signals - semne făcute de avioane în zbor pentru a comunica astfel cu solul.
- Surface to Air Signals - semne făcute de cei de jos pentru a fi înţeleşi de piloţi (fie că e vorba de gesturi făcute cu ajutorul corpului, fie de simboluri desenate/notate pe sol)
International Marine Signal Flags -  semnalizări maritime recunoscute internaţional

2. Armată/Poliţie
- Military signal hands - coduri gestuale folosite de militari în misiuni
- Police 10, 11, 1-37, Color, Penal  - coduri de comunicare folosite în poliţie

3. Hoby şi timp liber
- Scuba diving signs
- RST reporting system
- SMS language şi emoticoane - folosite în comunicarea SMS/mail dar şi în chat

4. Computere şi tehnologie
- Coduri ASCII şi coduri EBCDIC

5. Aflabet
- Braille - alfabet tactil, folosit pentru comunicare de către nevăzători
- Semne - alfabet gestual folosit pentru comunicare de către surdo-muţi
- Morse - codul în sine, prosign, q-signals şi abrevieri
- Fonetic - utilizat în special în armată dar nu numai
- Semaphore - vizual, prin fanioane

 Ce mi-a plăcut:
- foarte multă informaţie de asimilat şi reţinut
- domenii diverse în care sunt folosite
- posibilitatea de a mări/micşora textul (nu la toate categoriile)

Ce nu mi-a plăcut:
- nu sunt grupate pe categorii de interes, deşi aşa ar putea fi mai uşor de urmărit
- deşi bogată în conţinut, aplicaţia asta pare părăsită: nu s-a mai făcut niciun update de peste 2 ani
- după ce intri în anumite categorii (gen q-signals) te redirecţionează către o pagină web
- lipsa funcţiei share

Verdict: 4 stele (pentru bogăţia dar şi [in]utilitatea informaţiilor)

Versiune: 1.0.8
Dimensiune: 728 k
Update: 8 noiembrie 2010
Download link: Signals

luni, 25 noiembrie 2013

XE Currency

XE Currency e o aplicaţie excelentă pentru cei ce călătoresc, dar şi pentru cei care în activitatea curentă operează frecvent cu diverse valute. E simplu de folosit. Îţi adaugi valutele (din păcate doar 10 în versiunea gratuită) şi după ce eşti conectat la internet vei putea începe să converteşti având deja ratele aferente.
Partea frumoasă e că funcţionează şi offline, cu valorile ultimei actualizări (ce se afişează şi ea în partea de sus a aplicaţiei). Mi se pare a fi una dintre cele mai bune şi corecte aplicaţii de acest gen, bazându-se pe site-ul omonim, site pe care îl folosesc de multă vreme.

Ce mi-a plăcut:
- după ce se sincronizează cu serverul pentru ratele de schimb, se poate folosi liniştit şi offline
- indică data ultimei actualizări
- valuta favorită (simplu click) rămâne în capul listei
- reset la valoarea 1 prin scuturarea dispozitivului.
- ca valută are inclusă şi BitCoin

Ce nu mi-a plăcut:
- limitare la 10 valute (în versiunea gratuită)
- mă aşteptam ca la share să trimită ratele de schimb, NU o reclamă gen "I installed the XE Currency App ... Check it out!"
- acces la grafice (săgeata din dreapta valutei) doar când există conexiune la net; dar se poate trăi şi fără asta

Verdict: 5 stele 

Versiune: depinde de dispozitiv (la mine 3.2.2)
Dimensiune: depinde de dispozitiv (la mine 3.39 MB)
Update: 14 august 2013
Download link: XE Currency

duminică, 24 noiembrie 2013

Calendar Ortodox 2013

Şi pentru că azi e (încă!) Duminică am zis să scriu câte ceva despre Calendar Ortodox 2013. E o aplicaţie simplă şi utilă pentru creştinii ortodocşi practicanţi (dar şi pentru ceilalţi). Când o deschizi îţi arată mai mare ziua curentă. Dacă vrei şi alte zile din luna respectivă, e suficient să dai click pe data respectivă. Celelalte luni sunt aranjate mai jos şi poţi oricând să le accesezi. Mi-a plăcut genul acesta de abordare.
Pe lângă funcţia de calendar, mai există o pagină de Rânduieli bisericeşti: zilele de post de peste an, zile aliturgice (când nu se face liturghie), zile în care nu sunt permise nunţile, zile şi date importante (Ziua familiei, Ziua părinţilor şi copiilor, Ziua Bibliei etc..) precum şi zilele-sărbători legale în care nu se lucrează.
Ce aş mai adăuga la aplicaţia sta? O funcţie de search pentru numele sfinţilor din calendar precum şi o altă funcţie: de share.

Ce mi-a plăcut:
- conţinut exclusiv offline
- design simplu şi minimalist
- informaţii corecte (există şi alte calendare care o mai dau în gard)
- rânduielile bisericeşti

Ce nu mi-a plăcut:
- lipsa funcţiei share şi a funcţiei search
- deşi am înţeles că are widget, eu nu l-am regăsit în lista de add widget după instalare

Verdict: 4 stele 

Versiune: 2.0.4
Dimensiune: 623 k
Update: 15 iulie 2013
Download link: Calendar Ortodox 2013

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Unit Price Compare

Unit Price Compare nu e o aplicaţie sofisticată şi face exact ce zice: compară preţurile de la două (sau mai multe) produse în cantităţi diferite. Să presupunem că eşti într-un supermarket şi vrei să cumperi o pungă de detergent.
Ai de ales între o pungă la 4 kg @ 41 lei, alta de 9 kg @ 79 lei şi o alta la 5.8kg @ 61 lei. Care e mai avantajoasă? Cu aplicaţia asta totul devine simplu. Introduci datele şi preţul pentru fiecare iar la sfărşit vei lua o decizie în consecinţă. Simplu, nu?

Ce mi-a plăcut:
- te scapă de durerile de cap ale calculelor
- te avertizează dacă pui o unitate dintr-o altă grupă de măsuri decât celelalte
- poţi adăuga câte elemente vrei într-o listă
- poţi nota calcule gen 2+3x4 în rubrica Quantity

Ce nu mi-a plăcut:
- nu le sortează în funcţie de cel mai bun preţ
- ar fi o idee bună ca sub fiecare item să existe o mică zonă text unde să poţi face notiţe sumare despre: magazin, numele produsului şi data când l-ai văzut
- încă nu există posibilitatea de share

Verdict: 4 stele (cu ceva indulgenţă)

Versiune: 0.11.2
Dimensiune: 279 k
Update: 30 iunie 2013
Download link: Unit Price Compare

vineri, 22 noiembrie 2013

Fuel Fare / Cost Combustibil

Când e nevoie să faci un drum cu maşina şi vrei să anticipezi costurile călătoriei ai nevoie de Fuel Fare. Introduci preţul pe litru de combustibil, consumul mediu al maşinii şi distanţa. Tot ce mai trebuie să faci e să apeşi butonul calculează şi ai costul final. În plus, mai poţi introduce şi alte variabile:
- pasageri (atunci când se vrea împărţirea egala a costurilor)
- alte costuri (taxe de autostradă, de exemplu)
- deconturi (în cazul în care firma îţi plăteşte o anumită sumă de bani per km)

Ce mi-a plăcut:
- simplitate şi eficienţă
- opţiuni multiple
- dimensiuni reduse şi utilizare la minimum a resurselor telefonului

Ce nu mi-a plăcut:
- design-ul: mai poate suferi îmbunătăţiri

Verdict: 4 stele

Versiune: 1.4.9
Dimensiune: 224 k
Update: 19 mai 2013
Download link: Fuel Fare

joi, 21 noiembrie 2013

My Opening Hours

Vi s-a întâmplat să aveţi nevoie de ceva de la magazin şi o dată ajunşi în faţa lui să vedeţi că tocmai au închis? Eu am păţit-o de mai multe ori (în special spre seară). Soluţia? My Opening Hours pentru android. La o primă analiză ea pare o aplicaţie extrem de simplă. Dar NU vă lăsaţi înşelaţi de aparenţe. Sub interfaţa minimalistă ascunde multe opţiuni interesante, ajutându-te să ai mereu o privire de ansamblu asupra tuturor magazinelor urmărite şi să ştii dacă sunt deschise sau nu.
Poţi adăuga un magazin dându-i un titlu sau cautându-l în OpenStreetMap (e nevoie de conexiune la net şi funcţionează în special pentru marile oraşe). Să zicem că îl adaugi manual. După ce îi dai un titlu, poţi alege orarul (sau intervalele orare) pentru mai multe zile (se bifează din josul paginii all, working days, non-working days.
Se foloseşte un cod de culori; cam ca la semafor: ;-)
verde - dacă magazinul e deschis
roşu - când e deja închis 
galben - mai ai o jumătate de oră până la închidere
roz - mai ai 15 minute până la închidere
La ultimele două poţi modifica minutele, dar cred că opţiunile default mor mulţumi majoritatea userilor.
Nu în ultimul rând, există posibilitatea de a trimite locaţiile tale la OpenStreetMap (necesită logare pe site-ul lor şi autentificarea dispozitivului) sau de a face backup local (pe dispozitiv) în cazul în care ceva merge prost.

Ce mi-a plăcut:
- deşi e gratuită, poţi să adaugi câte magazine vrei
- filtrare: all/open/closed
- orarul poate fi fracţionat (de ex: 8:00-12:00 şi 14:00-18:00) prin funcţia add second interval de sub ore.
- poţi adăuga notiţe la fiecare magazin în parte
- există posibilitatea share (SMS cu orarul trimis unui prieten, de exemplu)
- posibilitatea de a trimite locaţiile tale la OpenStreetMap
- backup-ul local

Ce nu mi-a plăcut:
- lipsa tagurilor (ex: supermaktet, utilităţi etc..). Se poate rezolva problema denumind magazinul cu tag+titlu (ed. Supermarket Kaufland). Aplicaţia le va ordona alfabetic. Totuşi, pentru cei care vor neapărat şi tag-uri, există versiunea plătită.

Verdict: 5 stele 

Versiune: 4.3.2
Dimensiune: 346 k
Update: 1 iulie 2013
Download link: My Opening Hours

miercuri, 20 noiembrie 2013

Saving Made Simple

Saving Made Simple se laudă că e cea mai tare aplicaţie de money saving de pe Google Play. Cine are nevoie de ea? În primul rând cei care se hotărăsc să cumpere pe viitor un produs şi -în consecinţă- se pun pe adunat bani din timp. Când o deschizi prima dată, aplicaţia te pune să îţi stabileşti un obiectiv/scop de natură financiară (să cumperi un telefon, de exemplu). Ai rubrică pentru titlu, dar şi pentru suma la care vrei să ajungi. Apoi poţi alege dintre mai multe valute (inclusiv lei) şi poţi activa un reminder cu una sa mai multe zile înainte de deadline. De asemenea, mai ai un reminder pe care îl poţi seta (zilnic, săptămânal sau lunar) pe parcursul timpului ce curge spre deadline. E un fel de companion ce îţi readuce aminte că a sosit timpul să mai pui bani de-o parte pentru ce ţi-ai propus iniţial. În funcţie de ce bifezi la payment breakdowns îţi calculează câţi bani trebuie să pui zilnic, săptămânal sau lunar până la data stabilită.
După ce ţi-ai fixat scopul e timpul să începi să economiseşti. Apăsând butonul din dreapta sus, intri în meniul depuneri. Scrii suma şi eventuale notiţe în legătură cu ea. Cei care au anumite rate la banci pot selecta repetiţia automată a unei plăţi (zilnic, saptamanal, lunar). Poţi consulta, de asemenea, şi istoricul ultimelor 25 de plăţi/depuneri.
Se pot folosi şi valori negative. Asta în cazul în care ai un card de cumpărături cu o anumită sumă şi vrei să cunoşti mereu câţi bani ţi-au mai rămas, fără a fi nevoit să apelezi la bancomat sau internet banking.
Probabil există şi alte modalităţi a a folosi aplicaţia, însă eu doar la astea m-am gândit.

Ce mi-a plăcut:
- program motivaţional pentru economisiri
- vizualizare excelentă a progresul economiilor tale
- nu mai trebuie să ţii toate chitanţele de la card; acum poţi nota într-un singur loc totul

Ce nu mi-a plăcut:
- o dată cu upgrade-urile aplicaţia a devenit destul de încărcată şi neaerisită, DAR încă e ok

Verdict: 4 stele (pentru idee şi aplicabilitate)

Versiune: 5.1
Dimensiune: 977 k 
Update: 12 octombrie 2013
Download link: Saving Made Simple

marți, 19 noiembrie 2013

Today in History

Today in History e una din zecile de aplicaţii ce afişează evenimentele dintr-o anumită zi calendaristică. Astfel am descoperit (printre altele) că finuţa noastră este născută în aceeaşi zi în care Maica Tereza a primit Nobelul pentru pace. Există trei categorii: events, births & deaths. Şi ce este foarte important: se pot salva offline evenimentele din anumite zile pe care le alege utilizatorul.
Din câte am observat, aplicaţia îşi ia datele de pe wikipedia. La o apăsare simplă pe unul dintre evenimente se va deschide browserul în Google, afişând informaţii şi linkuri suplimentare. La o apăsare lungă apare meniul "share" (din păcate nu există un buton separat pentru asta).
Per total, o aplicaţie simplă, ce îşi face treaba cu brio.

Ce mi-a plăcut:
- posibilitatea salvării datelor offline pentru anumite zile
- foarte multe date (deşi mulţi din cei de la births/deaths sunt nişte necunoscuţi pentru mine)

Ce nu mi-a plăcut:
- lipsa batch save offline (salvarea mai multor zile concomitent)
- nu există buton dedicat pentru share (e doar o apăsare lungă pe unul dintre evenimentele din listă)
- nu mai există umpdate-uri de mai bine de un an

Verdict: 4 stele (în special pentru funcţia offline)

Versiune: 1.04
Dimensiune: 848 k 
Update: 17 august 2012 
Download link: Today in History

luni, 18 noiembrie 2013

Goodyear

Goodyear e gândită pentru şoferi. Aplicaţia asta te poate ajuta mult fiindcă are adunate o tonă de informaţii grupate pe categorii. Să o luăm cu încetul...

1. Anvelope
Aici ai mai mulţi parametri după care poţi căuta anvelopele Goodyear potrivite pentru maşina ta: tipul maşinii (turisme, 4x4, cargo), anotimp, lăţime anvelopă, înălţime profil, dimensiuni jantă şi indice de viteză. Căutările nu întorc mai mult de 3-4 produse (în unele cazuri doar unul singur). La detaliile anvelopelor ai câteva date şi o înşiruire de tehnologii folosite, cu explicaţiile . Lipsesc clasele de economie combustibil, frânare pe ud şi zgomot. La acest capitol mă aşteptam la mai multe din partea Goodyear. Poate în viitor...

2. Etichetare
Aici sunt informaţii despre norma europeană de etichetare obligatorie a anvelopelor din 2012: economie combustibil, frânare pe ud şi zgomot.

3. Reguli de circulaţie
Utile pentru cei care ies cu maşina prin Europa. Include 27 de ţări europene: Anglia, Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Liechtenstein, Luxemburg, Monaco, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria. Indiferent de ţara selectată, informaţiile sunt grupate cam aşa: Limitele legale de viteză, alcoolemia admisă, obligativitatea farurilor de zi, obligativitatea (sau nu) a anvelopelor de iarnă şi perioada anului, diverse taxe de drumuri (gen vignetă), particularităţi locale (de citit!!) şi numărul unic pentru urgenţe.

4. Atelier auto Premio
O listă cu atelierele auto din România (dacă alegi limba română din meniul principal, dreapta sus). La fiecare există adresă, numere de telefon, mail şi site-ul web aferent, orarul şi tipul de lucrări ce pot fi executate (explicate doar prin simboluri).

5. Asistenţă
Aici există cele mai multe informaţii, grupate logic, pe teme de interes în trei mai categorii (cu subcategoriile aferente): Înţelegerea şi întreţinerea anvelopelor, sfaturi pentru o deplasare sigură şi întrebări frecvente. Scriu subcategoriile pentru a vă face o idee
- explicarea codurilor anvelopei (dimensiuni, tip, construcţie, indice de încărcare şi categoriile de viteză, DOT şi UTQG)
- detalierea modului în care sunt produse anvelopele: amestecare, pisare, materialul cordului, banda de rulare , călirea, verificarea
- tabelele cu indicii de încărcare şi categoriile de viteză
- alte categorii de calitate a anvelopelor: uzura, tracţiunea şi rezistenţa la temperatură
- verificarea benzii de rulare: găuri, adâncituri sau uzură inegală ori excesivă
- presiunea în anvelope, echilibrarea, repararea şi interschimbarea anvelopelor
- sfaturi (de bun simţ) pentru condus pe ploaie, vânt, zăpadă, 4x4, în oraş, în funcţie de anotimp, dar şi pentru un condus eco
- întrebări frecvente legate de montarea, întreţinerea şi schimbarea anvelopelor, garanţie, pierderi de aer etc.

6. Tabel de presiuni
În funcţie de marca şi de modelul ales, ţi se vor afişa presiunile recomandate, diferenţiat pe faţă şi spate

Ce mi-a plăcut:
- design plăcut, elegant şi aerisit
- informaţiile sunt disponibile în mai multe limbi est-europene: română, maghiară, bulgară, sârbă şi croată, slovenă, cehă şi slovacă (am uitat ceva?); se vede că nu sunt traduceri forţate din alte limbi.
- particularităţile locale ale fiecărei ţări din categoria Reguli de circulaţie, dar şi celelalte muuulte lucruri utile
- datele complete de contact (şi orarul!) pentru fiecare service partener
- informaţii abundente, scrise clar şi grupate logic în secţiunea Asistenţă

Ce nu mi-a plăcut:
- prea puţine rezultate în căutările anvelopelor & lipsa afişării claselor de economie combustibil, frânare pe ud şi zgomot la fiecare produs în parte
- la presiuni nu ţi se mai specifică valorile când maşina e supra-încărcată
- imposibilitatea de a da share la informaţiile din aplicaţie (via SMS, mail, DropBox etc)
- dimensiunea măricică, DAR nu deranjantă

Verdict: 5 stele (pentru multitudinea informaţiilor oferite)

Versiune: 1.4
Dimensiune: 17 MB
Update: 21 octombrie 2013
Download link: Goodyear

duminică, 17 noiembrie 2013

Let It Shop

Let It Shop face parte din categoria programelor de care ai neapărată nevoie când te duci în hypermarket la cumpărături. O poţi folosi în două feluri.
1. Fie îţi notezi de acasă ce ai nevoie să cumperi - şi atunci funcţionează ca o simplă listă de cumpărături (clik-ul pe un titlu ţi-l arată tăiat/bifat/rezolvat).
2. Fie îţi notezi pe aplicaţie produsele On-The-Go şi preţurile aferente. Astfel se totalizează cumpărăturile înainte de a ajunge la casă prin introducerea preţului când iei produsul de pe raft. Util în 2 situaţii: când ai bonuri de masă şi vrei să te încadrezi la fix în ele, dar şi ca măsură de siguranţă ca să nu fii tras în ţeapă la casă (mdeh, au mai fost cazuri).

Ce mi-a plăcut:
- layot aerisit şi culorile bine alese
- liste multiple
- ţine minte produsele (şi preţurile!) introduse anterior. Util când faci cumpărături de la acelaşi magazin
- posibilitatea de alege unitatea de măsură: gram, kg, litru, bucăţi, pachet, sticlă
- ideea de a şti costul total al cumpărăturilor înainte de a ajunge la casă
- poţi da share (sms, mail, etc) la o listă de cumpărături; opţiunie utilă când vrei să îi explici soţului/soţiei ce trebuie să cumpere


Ce nu mi-a plăcut:
- fontul cu care e scris numele listei de cumpărături (mult prea caligrafic)
- chiar dacă tai un produs de pe listă, suma totală rămâne acelaşi. Trebuie să faci click pe TOTAL pentru a comuta pe CHART (îţi arată suma tuturor articolelor tăiate din listă). Destul de NEintuitiv...
- Funcţia SYNC "will be available soon"
Verdict: 4 stele

Versiune: 1.2.4
Dimensiune: 1.1M
Update: 17 ianuarie 2013
Download link: Let It Shop

sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Female 2 Male Dictionary


Female 2 Male Dictionary intră oarecum în categoria dicţionare. E o aplicaţie haioasă cu tot felul de replici feminine traduse în limbajul mai simplu al bărbaţilor. Iar ca să le citeşti nu ai la dispoziţie decât butonul "random definition". Din păcate o să vezi că multe se repetă. Există şi un buton de share (mail, SMS, wi-fi etc) ca să le faci ziua mai bună şi altora.

Ce mi-a plăcut:
- un "dicţionar" haios şi cât se poate de real
- interfaţă simplă

Ce nu mi-a plăcut:
- repetitiv
- ar trebui adăugat un buton de favourites
- pentru o mai bună experienţă ar trebui adăugate categorii gen fashion, sex, housing, feelings
- grafica ar putea fi îmbunătăţită

Verdict: 3 stele (atât de mult din pricina definiţiilor)

Versiune: 1.2.2
Dimensiune: 517 k
Update: 8 iulie 2013
Download link: Female 2 Male Dictionary

vineri, 15 noiembrie 2013

Studious

Studious e o aplicaţie destinată în special elevilor şi studenţilor. Cu ajutorul ei îţi poţi realiza orarul, îţi nota diferitele teme ce le primeşti dar şi data diferitelor teste ce le ai de dat în viitor. De asemenea, există o rubrică pentru scurte notiţe.

Ce mi-a plăcut:
- uşor de folosit
- un layout aerisit şi simplu
- pe parcursul orelor îţi setează telefonul pe silent, vibraţii, mod avion, etc (aşa cum ai hotărât când ai introdus materia respectivă)
- reminder-uri pentru teste şi temele de casă

Ce nu mi-a plăcut:
- lipsa unei rubrici legată de notele primite precum şi posibilitatea de a putea face o medie
- lipsa unei rubrici legată de absenţe
- paletă modestă de culori dar şi de icon-uri ale materiilor de studiu
- la teme există doar posibilitatea de a alege nişte numere (de la 1 la 35); ar fi fost de dorit şi adăugarea unei opţiuni pentru paginile de studiu, titluri de cărţi de citit, portofolii, etc

Verdict: 3 stele

Versiune: 1.0
Dimensiune: 377 k
Update: 25 septembrie 2012
Download link: Studious

joi, 14 noiembrie 2013

introducere

Ideea blogului a venit simplu si pe neasteptate. Am un telefon cu Android de aproximativ un an iar in timpul asta am instalat pe el sute de aplicatii in functie de ce aveam nevoie. Unele bune, altele infernal de prost gandite/realizate. Imi place sa vorbesc despre cele care m-au impresionat si consider ca spatiul rezervat comentariilor in Google Play e insuficient si restrictiv. Asa ca a aparut blogul de fata. Imi propun sa fac review la o singura aplicatie pe zi, sa notez cat se poate de obiectiv plusurile si minusurile, sa acord un nr de stele de la 1 la 5 si, nu in ultimul rand, sa-i ajut si pe altii sa gaseasca o aplicatie potrivita in jungla Play. Nu voi face review-uri la jocuri, exceptie fac microjocurile gen Spanzuratoare, Fazan etc.